Autocunoastere si nemurire

In mintea fiecaruia bate la un momentdat un gand care ne impinge la autocunoastere. Fiecare ne intrebam: "Eu cine sunt?". Vrem sa ne uitam la noi, la trecutul nostru pentru a ne descoperi identitatea.
Eu fac asta in momentele cand pierd vremea de unul singur, cand ma plimb pe strazile orasului sau cand imi satisfac simturile cu ajutorul artei fie ea muzica, poezie sau orice altceva. Regasesc in orice manifestare artistica o experienta pe care am trait-o. Insa cel mai bine ma studiez atunci cand privesc fotografii cu mine, pentru ca privind o poza imi vin in minte nu numai lucruri evidente care reies din imagine ci si lucruri pe care numai eu le pot vedea. Nu vad numai un pustan cu o undita in mana pe marginea barajului. Simt caldura razelor Soarelui, racoarea padurii si suflul vantului. Simt ca imi e sete si foame si ca sunt obosit de la atat mers pe un drum anevoios si simt cum mi se inchid ochii dupa doar 2 ore de somn. Simt bucuria de a petrece o zi alaturi de prieteni in natura, bucuria de a ma intoarce la libertatea stramosilor nostri, dar si o durere in suflet fata de indiefrenta oamenilor care distrug natura aruncandu-si gunoaiele in padure si in rau. Traiesc satisfactia invingatorului pentru ca dupa lungi asteptari, ca un premiu pentru rabdarea pe care am avut-o, am izbutit sa capturez un peste pe care l-am eliberat sportiv inapoi in apa.
Si iata cum o poza mi-a povestit despre mine, m-a ajutat sa-mi dau raspunsul: "Eu sunt liber!" Sunt liber sa aleg ce vreau sa fac cum fac chiar daca unora nu le e pe plac desi isi amintesc cu drag pentru ca n-au uitat de unde au plecat.
Dar, asta sunt eu: nebunu’ ala care a plantat o padure intreaga in imaginatia lui, o padure in care pot sa fiu gol fara sa fiu constrans de societate, sa ma balacesc in voie printre pesti in apa limpede a unei mici cascade, sa mananc mere nespalate fara E-uri si fara sa-mi fie frica de boli si sa beau lapte cald de la sanul caprei negre care si-a gasit casa in imaginatia mea.
 Probabil sunt multi cei care gandesc ca mine si spun ca generatia ’89 a fost ultima generatie 100% de copii educati de natura si nu de parinti. Copiii aceia care au batut mingea in parcari si pe maidane de dimineata pana seara si care se hraneau doar cu zarzare si rosii din gradinile oamenilor sau orice altceva crestea in copaci si tufisuri. Poate ca noi cei care ne-am nascut in comunism, chiar daca n-am apucat sa traim acele vremuri stim sa pretuim libertatea pe care ne-au dat-o fratii nostri, poate la fel de mult ca ei.
 
Scanteie Ft. Bitza & Cedry2k – Ne-am pierdut nemurirea (Cumpara albumul)
 
 
"Vocea mamei ce rasuna printre betoane
Stringandu’ma la masa fara sa’mi fie foame
Inc’aud cum scartaia pe tabla creta
Inca ma vad cum calaream bicicleta
Ce’aveam azi puteam avea si maine
Covrigii sarati sau coltul de paine"
 
"Mi’amintesc c’am fost de mic indragostit de natura
Martor al absentului, mediului otravit de cianura
Evitand ca n’aveam inca o minte matura
Doar spirit infinit si talent pentru literatura
Miuta si bere in fata blocului
Scandaluri de natura sa te ‘mprastie de la fata locului"
 
"Cam alea erau vremurile
In care a crescut ultima generatie de pusti maidanezi ca’n Copenhaga
Ultimii pusti plini de cicatrici
Crescuti de mici, mai putin de tatici
Mai mult de mingi de 16 si de 35"
 
 
Anunțuri

Un răspuns

  1. viseaza cat mai poti Fanin :), va veni vremea cand va trebui sa-ti dovedesti ca libertatea ta nu e doar un vis :((

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: