Hai sa ne jucam, copii

Imi amintesc cand eram prin scoala primara ca aveam pe la bloc o distractie cretina. Ne prefaceam ca ne batem ca sa facem misto de lume. Ne faceam cu sange fals facut din ketchup, bate si alte chestii d-astea. Plangeam, urlam de durere, ne puneam la pamant. Ce sa mai, ca in codru! Da’se pare ca eram cam invizibili pentru ca majoritatea calatorilor care coborau in statia de autobuz (pentru ca in jurul ei se intampla toata actiunea ca sa fie cat mai multi oameni pacaliti) ne ignorau. Insa se mai gasea cate o baba care se oprea in mijlocu’ potecii si se ruga de batausi: „Lasati ma copilu’ in pace. L-ati vazut mai mic si va luati de el!”. Sau cate un barbat la vreo 40 de ani care venea si spargea gasca. Cele mai tari faze erau cand unul dintre noi se asternea in drum si altu’ statea langa el si disperat incerca sa-l trezesca si cand venea lume striga in gura mare: „Ma duc repede la maica-ta acasa sa vina sa-ti aduca pastilele.” Si se aduna puhoi de oameni in jurul bolnavului care mai de care isi dadea cu parerea daca e mort, daca nu e, daca mai respira, daca nu… Asta pana se gasea vreun destept cu telefon mobil sa sune la Ambulanta. Asta era semnalul de plecat acasa. Mortu’ invia ca prin minune si pleca ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Oamenii in spatele lui il intrebau de sanatate, el grabea pasu’. S-a mai intamplat sa fie si vreo Ambulanta sau vreun politist prin preajma la faze de genu’ si atunci injuraturi si blesteme ce ne luam… Distractiile astea impreuna cu banii legati cu ata (cand i-am spart lu’ aia de la magazin calculatoru’) sau lipiti de asfalt si mingea umpluta cu pietre (a fost odata un nene care si-a rupt talpa de la pantofi dar si-a dat jos palaria si s-a recunoscut pacalit fara sa ne poarte pica) ne umpleau timpul care ne ramanea in verile in care stateam de dimineata de la 9 pana noaptea tarziu afara la fotbal, monopoly, sticluta cu otrava si restul jocurilor copilariei…

Bonus: Arssura cu Connect-R – Ai mei

Anunțuri

Un răspuns

  1. Tot ce se naste creste ca sa moara, asa ca nu ne ramane altceva de facut decat sa crestem in cat mai multa bucurie, iar joaca de copii genereaza cea mai intensa bucurie. Daca uitam sa ne mai jucam cel putin sa ne amintim clipele cand o faceam, asa cum face Stefan. A, si sa nu lasam timpul sa treaca in zadar, carpe diem, fratilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: