Viata pe un peron

„Inamicul a intrat in oras
si noi ne-am uitat pe ferestre.
Inamicul s-a oprit in piata
si noi am deschis ferestrele.
Inamicul a citit prin difuzoare ceva
si noi am iesit din case.
Inamicul ne-a imbarcat barbatii in masini
si noi le-am facut cu mana semn de ramas-bun.
Inamicul ne-a impuscat apoi mamele si
                                                       copiii
si noi am strigat <traiasca inamicul>.”

„In mijlocul unei balti, era o mica insula acoperita cu pietre albe ca niste oase intre care nu crestea nimic. AColo pe pietre sau pe oasele acelea, caci nu distingeam prea bine ce erau, am zarit doi serpi incolaciti. Poate faceau dragoste. Sa va spun drept nu stiu cum fac serpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodata am avzut cum un vulger negru cade prin aer chiar peste insula si chiar peste serpii incolaciti. Era un vultur care a inhatat unul din serpi si s-a ridicat cu el in vazduh. Daca n-am visat si asta.
Asadar, vulturul le-a intrerupt serpilor dragostea sau lupta. Eu i-am vazut inlantuiti, nu ma pricep sa spun ce anume a fost. Dar, poate ca intre dragoste si lupta nu e nicio deosebire. Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care uneori nu e niciun invingator, alteori nu e niciun invins. Si, oricum, pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta dintre dragoste si lupta. Pentru el totul se sfarsise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct si iubirilor si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat. Mai are timp, poate, doar sa regrete ca n-a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur, care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.
Celalalt sarpe ramasese sa faca dragoste cu alti serpi sau sa se lupte cu alti serpi. El ramanea, cum s-ar zice, pe peronul lui. Mai putea sa ia totul de la inceput. Alte iubiri sau alte lupte.”

„Adevarata tarie este de a dansa si de a canta inainte de a ne prabusi”

„A fost o vreme cand am crezut ca fericirea mi se cuvenea datorita calitatilor mele. Si, neobtinand-o, am socotit asta nu un nenoroc, ci o nedreptate care mi se facea. M-am revoltat, dar destul de repede am constatat ca lumii ii era indiferenta revolta mea in aceeasi masura ca si nefericirea mea. Atunci, in marele meu orgoliu, am gasit cea mai rea solutie. Am inceput sa am vanitatea si voluptatea suferintei. Si am ajuns intr-un punct unde sinceritatea era straina de modestie. Strigam: iata cat sunt de vulnerabil, admirati-ma pentru indrazneala de a o recunoaste! Or, suferinta, daca nu gasim in ea un minimum de forta, ne cere sa fim macar decenti, sa n-o exhibam.”

„Ma intreb cu inima plina de o imensa nedumerire: cum a fost posibil sa fie ridicat steagul fratenritatii deasupra ghilotinei? Si nu ma pot opri sa adaug: dar ceu care ay stat in acest timp langa esafod si au privit totul, ce-au facut? Dumneavoastra chiar, domnilor judecatori, unde ati fost? Nu erati, ca si mine, printre cei care asteptau in fata ghilotinei, cu capul in pamant, dezgustati de atata sange?… O, sa nu-mi raspundeti ca noi nu eram nascuti inca. Ba da, am trait in ezitarile, dilemele, teama sau indiferenta altora. Imi permit sa va amintesc de cetateanul Sieyes, deputatul Sieyes care a stat toti anii aceia in Conventie fara sa deschida gura si care, mai tarziu, cand a fost intrebat ce a facut in tot acest timp a raspuns zambind: <Am trait>. Si ca el au fost altii, atunci si mereu, atatia altii carora eu si dumneavoastra le semanam, domnilor judecatori. Asadar, amintiti-va. Eram impreuna si priveam esafodul. Unora ne era, e drept, sila de executii, dar ne consolam cu ideea ca nu ne aflam noi acolo langa calau. Noi eram jos si gatul nostru ramanea la locul lui si asta ni se parea de ajuns. Ne consolam ca nu noi eram victima si nu noi eram calaul. Nu noi am semnat sentinta de condamnare la moarte, nu noi l-am impins pe cel condamnat din caruta pe treptele esafodului, nu noi am ras cand calaul i-a poruncit sa-si descheie camasa si i-a examinat gatul…
Nu, noi <am trait>. Ne-am cutremurat in tacere si ne gandeam ca, intr-o zi, cineva va trebui sa plateasca pentru toate astea. Nu se poate, ne spuneam, ca atata sange sa curga fara sa fie rascumparat. Si, intr-adevar, asa este. Nu se poate, n-ar fi drept sa nu se traga nicio concluzie din atata sange care a inrosit mereu podeaua esafodului.
Numai ca ar fi prea simplu sa aratam doar spre cei care au hotarat moartea. Eu ai putut hotara moartea pentru ca noi i-am lasat sa hotarasca. SI atunci n-ar trebui oare, domnilor judecatori, sa treceti si dumneavoastra si sa trec si eu in boxa acuzatilor? Locul nostru e alaturi de cei pe care i-am lasat si i-am incurajat prin pasivitatea noastra sa hotarasca moartea…”

„Frica e si victima si partasa. Ea crede ca e abila cand nu face decat sa-si potriveasca latul si sa care pietre pentru propria ei inchisoare. Temandu-se sa-i apere pe altii, a safarsit adesea prin a se condamna pe sine. TOt ce a obtinut a fost o amanare a sentintei. A urcat pe esafod, dupa ce a asistat, uneori jubiland, la executia altora si a sprijinit-o.”

„nedreptatea s-a putut baza totdeauna mai mult pe frica decat pe orice altceva.”

„Cunosc diferenta dintre cel care prounceste sa se taie capete si cel al carui cap risca sa fie taiat. Si nu pretind ca egoismul celor care isi cauta un loc ferit de primejdie este cel mai respingator egoism. Numai ca trebuie sa recunoastem un lucru: ca a-ti vari capul in nisip nu e o vina pasiva. E o vina activa. Iar cand egoismul se pretinde <intelepciune>, nici macar de compasiune nu mai poate fi vorba. <Important e sa supravietuim>, isi zic totdeauna cei carora le e pur si simplu teama. <Important e sa supravietuim cat mai confortabil, isi zic inteleptii. Acesti intelepti si-au cautat mereu un culcus cald sub valurile furtunilor, incantati de abilitatea lor si de arta lor de a eluda; si-a cautat o gaura de sarpe si au impodobit-o. Apoi au iesit in strada si au ras vazand carutele indreptandu-se spre esafod… Da, e o poveste veche ca senatorii romani, alegand consuli caii imparatilor, iii impingeau pe acesti imparati sa se creada zei. Dar uneori inteleptii au resit sa-i corupa si pe incoruptibili, sa starneasca vanitatea si in cei virtuosi. Inainte de a deveni victima pe esafod, implacabilul Robespierre a fost victima celor care l-au facut sa fie orbit de propria sa virtute.
La urma urmei, oricat de indreptatite ar fi obiectiile impotriva lor, fanaticii sunt mai necesari decat inteleptii. Nu atat adevarul unor idei a influentat lumea, cat convingerea cu care aceste idei au fost rostite. Surasul fin al scepticilor n-a lasat dare de sange, dar nici de lumina. El n-a incendiat decat oglinda in care ne privim. Si numai credinta dusa pana la capat reuseste sa are destul de adanc pamantul ca samanta sa rodeasca in el. Cat priveste surasul inteleptilor, el a evitat si oglinda.”

„totdeauna cei care pierd, cei infranti, n-au dreptate.”

„Daca exista vreo vinovatie aici, ea apartine, cred, numai celor care se grabesc sa rada de cei invinsi dupa ce inainte s-au prosternat in fata lor. Versatilitatea e trista in orice imprejurari s-ar manifesta…”

„Nu stiu daca-ti aduci aminte ce ti-am zis intr-o zi, ca singurul lucru pe care l-am dorit de la viata a fost ceva ce nu se poate obtine prin lupta. Poate ca m-am inselat. Poate ca si pentru tandrete trebuie sa luptam. Insa eu am asteptat mereu. Oriunde am fost. Am asteptat intr-o cabina de strand si pe urma am asteptat la fel peste tot. Aici in gara n-am facut altceva decat ceea ce am facut toata viata. Am asteptat sa vina cineva, sa bata in usa si sa-mi spuna: <Fetito, trenul a sosit, a tras la peron. Incotro doresti sa mearga? Spre care dintre visurile tale? Si cine doresti sa fie pasagerii?>”

„Suntem aici un barbat si o femeie, ca la inceputul lumii. Numai ca in loc sa stam in paradis, stam pe un peron pustiu”

„infernul incepe acolo unde nu mai e nicio speranta”

„Pustiul m-a facut sa inteleg ca nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni. Asa ca nu v-am iertat, dar am nevoie de voi. Acest sentiment contrazice, poate, tot ce mi s-a intamplat, dar el straluceste deasupra vointei mele ca un adevar care nu mai depinde nici de mine, nici de voi”

„Cu toate mizeriile si nedreptatile ei, lumea e singurul loc unde putem spera sa ni se faca dreptate.”

„eu am visat sa raman om si m-am luptat cat am putut. Nu-i asa ca sunt inca om daca mi-e frica?”

„Doamne, apara-ma de mine insumi.”

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. n-as vrea sa folosesc niste clisee pentru a descrie cartea asta…spun doar ca imi face placere sa ma „reintalnesc” cu niste citate pe care poate si eu le-am „savurat” atunci cand am citit-o…

    • Mie imi pare bine ca dupa atat timp de cand incerc sa o citesc am reusit in sfarsit sa o termin. O sa trec la urmatoarea carte si o sa dau citate si de acolo, dar dupa sesiune. 😀

  2. Si cam care ar fi urmatoarea carte?:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: