Bilet aveţi?

Nu ştiu câţi sunt cei care îşi cumpără bilet când circulă cu autobuzul şi nici n-am fost curios să îi studiez pe oamenii corecţi care nu se urcă în autobuz fără să plătească.
Sunt mai interesanţi cei de pe cealaltă baricadă şi aici am descoperit mai multe tipuri.
E omu’ de la ţară care nu ştie că trebuie să-şi ia bilet şi dacă ştie, nu ştie cum şi de unde. Şi dacă ştie cum şi de unde se cumpără bilet, nu ştie că trebuie să-l composteze. Şi dacă ştie că trebuie să-l composteze, nu ştie cum.
Apoi e tipu’ care nu circulă cu buzu’ în viaţa de zi cu zi. De obicei nu-şi dă curu’ jos din maşină, dar s-a întâmplat ca acum să n-aive maşina la dispoziţie sau să aive permisu’ suspendat. În fine. Deşi s-ar putea să aive o idee de unde se procură bilet şi la ce foloseşte, sigur nu ştie să-l composteze aşa că merge la risc. Doar nu l-o prinde controlu’ tocmai pe el care merge o dată în viaţa lui cu autobuzu’, nu? Şi la ce să dai 3 lei şaizeci pe un bilet de autobuz când cu banii ăştia mai pui un pic şi iei un litru de benzină cu care mergi câţiva kilometri buni.
Alţii sunt elevii şi studenţii. Ăştia nu-şi iau bilet că au abonamente, da’ şi când le expiră stau geană să-l banghească pe naş când se urcă în autobuz ca să coboare ei repede. Şi dacă se nimereşte să-i prindă în fapt, o bagă p-aia „Că să vezi, că mi-a expirat acu’ şi n-am avut când să iau altu’…”
Acum urmează cei mai tari. Ăia răi, tatuaţi, dacă sunt şi un pic negri şi mai bine. Ăştia se urcă clar în autobuz fără nici un stress. Se aşează şi pe scaun, că de, dreptu’ de şmecher, şi se apucă să butoneze la telefon. Dacă se urcă naşu în autobuz oricum îi ocoleşte când îi vede aşa şi dacă cumva are tupeul să-i ia la socoteală, scena apare cam aşa:
„-Bilet sau abonament?
-Unde te bat: aici sau la capăt?
-Da, domnu’ e în regulă.”

Anunțuri

7 răspunsuri

  1. ce, acuma trebuie sa luam bilet?!

  2. 1. vezi ca biletu’ e 3 lei optzeci
    2. ai asistat vreodata la o astfel de scena?

  3. 3.6??? nu era 2,6?

  4. bogdanele yo am participat la o faza d asta cu costica ala din razboieni p la gara…bne nici eu nu aveam bilet k nu imi iau aja ceva:))):))):))):)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: