Totul pe o carte!

Hai să citim cu japca niscaiva cărţi!

Până cu ceva vreme în urmă singurele cărţi pe care le citeam erau alea de mai trebuiau pe la şcoală şi nici p-alea nu le citeam pe toate, numai câteva pe ici pe colo prin punctele esenţiale. Prima carte am citit-o pe la 5 ani: „Harap Alb”. Citeam seara înainte de culcare împreună cu soră-mea. Apoi după o lungă pauză am citit „Dumbrava minunată”, „Micul Prinţ”, „Print si ceşetor” – pe care n-am reuşit s-o termin, „Robinson Crusoe” şi cam astea au fost. Dup-aia am mai rupt un „La Medeleni”, „Ion”, „Baltagul” şi d-astea. Nu ştiam eu care era schema cu cititu’ ăsta. Aveam ceva talent la creaţie şi credeam că dacă citesc de la alţii ajung să fiu influenţat, îmi pierd originalitatea. De citit ca lumea m-am apucat imediat după liceu. Prima carte: „Manual de biologie”. Pentru admitre. Dup-aia au urmat multe cărţi, câteva pe săptămână. Le citeam în timpul mort de la locu’ de muncă care am observat că prea trece aiurea şi am zis să-l umplu cu câte ceva. Nu prea îmi mai amintesc ce am citit în perioada aia: „Foamea” scrisă de nu-ştiu-ce norvegian (am avut un vis cu legătură la cartea asta nopţile trecute), un fel de Romeo şi Julieta modern interrasial scris de o tanti, ceva despre Confucius, Freud, „Jurnalul lui Adam” parcă şi multe altele pe care cum spuneam: le-am uitat.
După asta a venit perioada cu cititu’ pe tren când futeam timpu’ aiurea între Piteşti şi Bucureşti şi cărţi citite în serile când ajungeam obosit de la facultate sau ziua pe plajă sub soarele arzător.
Am învăţat multe lucruri din cărţi. Lucruri pe care poate le-aş fi descoperit mult mai târziu dacă n-aş fi citit şi pe care cu siguranţă îmi pare rău că nu le-am învăţat mai deverme. Îmi spunea mie lumea când eram mic: „Mă, citeşte mă! Când oi fi mare n-o să mai ai timp şi o să-ţi pară rău.” Mare adevăr!
Ziceam că am învăţat multe lucruri din cărţile pe care le-am citit. Şi aici nu mă refer la aspectul informativ sau satisfacţia de a fi citit o carte ci chiar la aplicabilitatea a ceea ce am descoperit digerând literatură. Eu am talentul de a învăţa din greşelile altora şi chestia asta cu cititu’ m-a scutit de multe suferinţe.
De-asta e bine mă, zic, să pui mâna să citeşti o carte. Şi nu doar s-o citeşti trecându-ţi privirea prin ea şi făcându-ţi o idee asupra a ceea ce spune. O părere are fiecare din noi, dar învăţături nu tragem chiar toţi. Aia e domne: să citeşti, să înţelegi şi să aplici. Că de-asta povestesc oamenii diverse: ca să vadă şi alţii ce-au făcut ei bine şi să repete şi ce-au făcut rău ca să nu fie nevoie să treacă prea mulţi prin aceleaşi suferinţe.
Aşa că dacă tot luăm cu japca curve proaste să le futem, dacă tot ne luăm singuri căciula cu japca, dacă tot cu japca mergem cu transportu’ în comun, tot cu japca să citim câteva rânduri, doar doar s-o lipi ceva de materia cenuşie din capu’ fiecăruia.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Mie mi`a zis un retardat acum ceva timp ca citesc pentru ca n`am viata… ca traiesc prin „povestile” astea, ca ar fi cazu` sa traiesc in „real life”… deci da?
    Tin sa mentionez ca persoana respectiva nu stie sa vbeste romaneste…

  2. „Reading without reflecting is like eating without digesting.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: