Dorinţe îndeplinite/Wishes come true

Mă, io am un dar. Sau ceva. Parcă am fost la peşte cu setca şi am prins nu un peştişor de aur ci un banc întreg. Şi tot aruncând câte unul înapoi în apă, mai îmi pun câteva dorinţe. Ţin să menţionez că dorinţe mai tembele decât ale mele nu are nimeni.
Când eram mai mic mi-am dorit la un moment dat să nu mai reţin toate lucrurile neesenţiale care mi se întâmplau zilnic: ce am făcut, pe unde am fost, ce-am mai întreprins, d-astea. Bineînţeles că peştişorul auriu numărul 1 şi-a făcut treaba şi mi-a îndeplinit dorinţa. Şi-a făcut treaba atât de bine încât dacă sună cineva la uşă, mă ridic să merg să răspund, iar când ajung în dreptul uşii nu ştiu ce caut acolo şi mă întorc doar ca să aud din nou pumnii şi picioarele ce lovesc uşa. Au urmat fel şi fel de dorinţe care s-au împlinit, iar printre cele mai recente e una care îşi lasă amprenta asupra vieţii mele sociale.
Eu am urât telefoanele mobile dintotdeauna. Desigur sunt utile, dar sunt enervante. Nu poţi să-ţi faci duş ca omu’ contemplând asupra existenţei noastre tranzitorii că hop sună baraca. Eh, m-a tot futut ideea de telefon la creier că m-am gândit să abandonez obiectu’ o perioadă, dar nu ştiam cum şi când. Dar, mintea mea vigilentă a lucrat în absenţa mea şi a transformat gândul în dorinţă, iar dorinţa a fost îndeplinită de peştişorul auriu numărul 274! Şi uite-aşa mi s-au stricat butoanele la telefon de n-am mai putut să răspund şi să citesc mesajele şi mor de curiozitate. Ce scrie în mesajele alea???
Dar, asta nu e tot. Pentru că scumpa mea familie trebuie să-mi comunice informaţii de mare importanţă (ţi-am trimis bani, să faci aia, să vezi aia, să betmen, betmen), mi-au băgat pe gât un telefon. Am zis: hai, treacă-meargă! Şi am primit telefonul. Dar, ce să vezi? Dorinţa e dorinţă şi când am pus mâna pe telefon acesta a încetat să funcţioneze.
Dori-mi-aş să-mi doresc să câştig marele premiu la loto anu’ ăsta! Dar mai întâi, să mă apuc să joc!

I have a gift. Or something. It’s like I went fishing and caught an entire shoal of gold-fish. And starting to throw them back into the water one by one, I began making wishes. I have to mention that my wishes are the dumbest possible.
When I was younger I once wished that I forgot all unessential things that happened to me daily what I’ve been doing, where I’ve been going, things like that. Of course that gold-fish no. 1 has done his job and fulfilled my wish. He has done his job so good that if someone knocks on the door, I get up and walk to the door to answer, but when I get there I realize I don’t know what I’m doing and head back just to hear again feet and fists hitting the door. There followed all kinds of wishes that came true, and among the most recent there is one that influenced my social life.
I have always hated mobile phones. Of course, they’re useful, but annoying. You can’t shower contemplating our transient existence ‘cause there has to be a smart-ass who calls to disturb. Well, I thought I had enough so I thought about abandoning the object for a period of time, but I didn’t know when and how. But of course, my vigilant mind has worked in my absence and transformed the thought into a wish, and the wish has been fulfilled by gold-fish no. 247. And thus the buttons from my phone have wrecked in such a manner that i couldn’t answer it or read my messages and I’m dying of curiosity. What do those messages say???
But, that’s not it! Because my sweet family needs to communicate great importance information to my person (I’ve sent you money, do this, do that, etc.), they’ve forced me to use a phone they’ve sent me. I said: OK, let’s see! And i got the phone. But, what do you know? A wish is a wish, so when i touched the phone it stopped working.
I’d wish I wished to win the big lottery prize this year! But first, I have to start playing!

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Wow,de cand nu ne-am mai auzit! Vorbeam pe weblog,eram faraaripi,daca se intampla sa iti aduci aminte, adic sper ca pestisorul nr 1 sa nu-si fi facut treaba chiar atat de bine:D

  2. dori-mi-as

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: