De foame, tragem pe nas/If hungry, sniff

Rupt de foame-n burtă cum îmi mai petreceam timpul în copilărie se mai întâmpla să mai trec pe lângă vreo patiserie sau vreun grătar făcut în faţa blocului sau chiar să facă vreun vecin o friptură, o prăjitură, ceva. Atunci, nu-ţi rămânea decât ca între două serve la tenis de picior să tragi pe nas miresmele ca pe cocaină, doar doar mai trecea pofta.
Acum cu toată foametea asta ce ne-o prezic preţurile la alimente şi ONU care zice că suntem pe poziţia a doişpea la riscu’ de foamete s-ar putea ca în curând să nu mai avem nici ce trage pe nas că, carne de pus pe grătare de unde?
Poate doar dacă ne-om apuca de tranşat maidanezii, numai că ăştia au carnea tare pe ei şi rişti să epuizezi mai multă energie mestecând la ei decât obţii dacă îi consumi. Oricum, în caz de foamete există întotdeauna opţiuni: mătrăgună, ciuperci otrăvitoare etc.
Da, lăsând gluma la o parte, e urât că vorbim despre foamete într-o ţară din UE, mai ales una care a făcut cică o revoluţie cu ceva timp în urmă tocmai ca să scape de chestia asta. Poate n-a fost bine făcută şi e nevoie de încă una care s-o desăvârşească.

When I was a kid, I used to spend my time starving. It would happen sometimes that I passed by a pastry or a barbecue in the neighborhood or even an open window where a neighbor would fry a stake, bake a cake or something. Then, all that was left to do was to sniff the fragrance between two services at tennis, hoping that you would calm your appetite.
Now, with all this famine predictions from rising food prices and the UN who says Romania is on the 12th position in a table of countries with starvation risk, it may be soon that we won’t have anything to sniff at all, because there wouldn’t be any meat left to roast on the barbecue grills.
Perhaps if we start slicing stray dogs, only that they have a tough flesh and you risk wasting more energy chewing on it than what you get from actually consuming it. Anyway, there are also other options in case of famine: poison ivy, poisoned mushrooms etc.
OK, leaving aside the jokes, it’s sad to speak about starvation in a country from the EU, especially in one that has relatively recently lived a revolution for the same reason of suffering from starvation. Perhaps that Revolution wasn’t good enough and it needs a sequel that would perfect it.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. frumos le mai spui Fanele! mi-era dor 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: