Când cânt

Dintre toate artele, cea care ne hrăneşte sufletele cel mai des e cu siguranţă muzica. E peste tot: în căşti, în magazine, în bodegi, între blocuri, în casele noastre şi aşa mai departe.
Dar când cântă omul? Păi când mergea ea baba Dochia cu oile la păscut spre munte cânta, ca să nu-i fie urât. Apoi când îşi scotea rând pe rând cojoacele cânta că mai scăpa de câte o povară. Şi-apoi a ajuns de s-a schimbat vremea şi baba Dochia a îngheţat şi s-a transformat în stană de piatră cu tot cu turmă a tot cântat până n-a mai avut glas. Şi totuşi ea cântă şi acum prin glasul munţilor, dar asta e altă poveste.

Da’ grecii, când mureau de îl aşteptau ei pe Charon să-i treacă în lumea celor morţi, cântau şi ei. Şi tot cântau trecând de partea cealaltă.
Şi haiducii care cântau în ropotul cailor şi românii care cântau când credeau că si-au câştigat libertatea şi-apoi când şi-au dat seama că de fapt au fost minţiţi.
Şi totuşi: când cântăm şi de ce? Cântăm mereu, ne cântăm dacă nu fiecare gând atunci fiecare emoţie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: