Temnița luminii

Nu vorbesc urât din răutate.
Nu înjur pentru a face pe alții să se simtă prost.
Nu înjur pentru că am fost educat într-o mahala.
Poate înjur de frustrare.
Poate refulez.
Poate că aceste cuvinte, expresii ce sunt definite ca obscene, au și ele un rost.
Poate că înjur ca să mă delimitez de cei care pupă funduri grase de patroni.
Poate că scriu prostii pe facebook din același motiv pentru care sunt una din puținele persoane care scrie corect: ca să nu fiu ca ceilalți.
Da, vorbesc urât câteodată, e drept, dar numai pentru că viața e urâtă. În spatele acestui zid mă lupt zi de zi să fac viața frumoasă, iar atunci când se va întâmpla asta din nou nu voi mai înjura, la fel cum am mai făcut-o. Când voi ieși din această temniță, voi îngropa cuvintele astea și tot ce va fi în fața mea va primi rodul sufletului meu.
Da, eu am un suflet. Un suflet pe care trebuie să-l apăr de lumea asta rea. E atât de bine ascuns încât orice persoană ar încerca să-l vadă are nevoie de mult timp, putere și răbdare. Iar atunci când totuși cineva ajunge să-l simtă, dar face nesăbuința să nu-l înțeleagă ci să-i aducă suferință, sufletul acesta al meu se adâncește tot mai mult. Și de fiecare dată va fi tot mai greu de ajuns la el. Când eram copil sufletul meu era liber, însă tot mai mult s-a lovit de răutatea lumii și s-a ascuns. De fiecare dată tot mai adânc. Nu îi e bine unde e, pentru că acolo e singur. Dar e în siguranță. Și eu sunt aici să străjuiesc poarta către sanctuarul său. Iar eu, la această poartă pun cuvintele grele în față căci sunt mai dificil de mutat. În fața porții lupt ca lumea rea să nu-mi corupă sufletul, iar numai aceia care merită vor putea să ducă la capăt călătoria ce-i va duce la el, iar cei ce ajung și-l simt și-l înțeleg se vor bucura împreună cu el, iar atunci restul lumii nu va conta căci lumea lui va fi cu ei și dulce va fi acel moment al libertății.
Până atunci, permiteți-mi să înjur. Nu vă lăsați înșelați de aparențe, căci tot ce pare rău are ceva bun și tot ce e bun are ceva rău. Vagabondul ăsta care scrie aici nu e așa zdrențuit precum îi sunt hainele, căci zdrențele sunt doar o temniță și temnițele nu închid întotdeauna răutatea ci și sanctuare de bunătate. Ca sfinții din iad înainte de sacrificiul Mântuitorului.

Urmărește piesa următoare fără sunet. Imaginile expun mai bine punctul meu de vedere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: