Cu planta prin cartier

E grav, bă! Ne ducem pe pulă!
Ce era mai frumos în Pitești dispare puțin câte puțin. Adio verdeață! Au început ăștia să mănânce din copaci, tufe și iarbă ca să facă locuri de parcare. O să ajungem să avem mașini sub balcon la fel ca în București. Beton lână beton, tablă lângă tablă.
La mine în cartier, unde îi mulțumesc lui Dumnezeu că avem atâta verdeață, au plantat ăștia de la Primărie niște copăcei în urmă cu vreo 2 ani care au prins bine și se dezvoltă frumos. Bă, da’ ca să vezi drăcia dracului, mai acum ceva vreme, de curând cum ar veni, au venit iarăși rablele astea să facă măsurători să vadă cum să mai taie din verdele meu. Băi, trăi-v-ar familiile, dacă îmi futeți toată iarba din cartier, să fie betoanele alea pe sufletu’ vostru!
Așa e, mă, p-aici pe meleagurile astea. Râul, ramul, care nouă ni-s prieteni, vin toți jepații să le distrugă. Au oamenii ăștia așa o sete să radă tot. Să nu rămână nimic, mă, nimic! Atâta ignoranță și lăcomie!
Și apropos de verdeață. Știi că e legea aia cu grătarele, că să se facă numai în locuri special amenajate și pula mea. Bună idee, mă jur, dar, băi , prietene, amenajează loc și fac grătar. Că din gură e bine să dai, dar de făcut mai mult muie!
Dar, revenind. Faceți, în sloboz, parcări pe verticală, că e deja multă vreme de acum de când s-a descoperit betonu’ armat, excavatoru’ și munca, bă, munca! Nu mai tăiați copacii!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: