Să scoatem cultura din dubă!

Politizând cultura arătați lumii marile slăbiciuni ale națiunii. – Paraziții

Înainte de 1989 oamenii urau politica, acum sunt scârbiți de ea. În România politica a ajuns să fie sinonimă cu corupția și tinde să își trimită flagelii în fiecare suflet de om care se mai găsește pe aste meleaguri. La fel ca pe vremuri. Nu s-a schimbat nimic. Unicul scop pare să fie acela de a corupe suflete, minți, întreaga societate. De unde politica era despre buna funcționare a societății, a ajuns ceva detestat, grețos. Nu te poți numi politician, nu te poți asocia cu un politician pentru că devii corupt. Sau cel puțin asta e imaginea creată în mintea cetățenilor acestui stat.
Se minte într-o veselie și ce e cel mai grav, e că minciunile sunt crezute de mulți. Românii, care par să sufere de o oarecare formă de amnezie, uită de pe o zi pe alta că ăia care ieri aveau puterea mințeau și călcau legea în picioare la fel cum o facă ăia care o au azi, poate chiar mai rău și mai ostentativ.
Cetățenii acestei țări s-au obișnuit să aleagă răul cel mai mic. Nu are nici o logică ideea asta. Sau, logica după care se ghidează cei ce votează (votez pe unul care are șanse) e complet eronată. E ca și când ai avea pe o masă o caisă, un castron cu fecale și un cadavru de animal în proces de descompunere și tu alegi castronul cu fecale că toată lumea alege ori asta ori cadavrul. Eu nu, eu aleg întotdeauna fructul. Și asta ar trebui să facă toți. Pentru cei care nu aleg ce e mai bun ci ce e mai puțin rău, singura explicație pe care o găsesc comportamentului lor e că le place să mănânce căcat și putreziciuni.
Apropos de ce se întâmplă acum pe scena politică: asta se întâmplă de când am devenit eu conștient de politică pe vremea când abia intram la școală și mai devreme de atunci. Atât timp cât majoritatea alege să mănânce căcat că e răul cel mai mic, atunci în căcat vom sta până peste cap. Când cei mulți se vor hotărî că vor mai bine, atunci bine va fi.
Și așa să ne-ajute Dumnezeu!

Anunțuri

Un răspuns

  1. Tind sa te contrazic. Ceva s-a schimbat. A aparut si este intr-o continua desfasurare curentul asta numit Regres..e chic, e la moda, e un spirit de turma..toti suntem niste „cetateni turmentati” si ne complacem intr-o situatie de genul acesta pentru ca nu avem taria necesara sa punem piciorul in prag..alergam dupa scrisori pierdute si dupa steagurile de la primarie, numaram ouale lui Nastase si ne dorim postere cu Dan Diaconescu..pe scurt, dormim asa cum ne-am asternut..Atat timp cat vom starui in a fi lipsiti de tact si de simt practic nu vom putea iesi din fantana in care ne-au inchis Spanii..

    Nu suntem uniti, nici macar nu stim ce vrem de fapt..noi trebuie sa-l alegem pe acela care ne va minti si ne va fura mai putin, cand ar trebui sa avem aspiratii mai mari si sa excludem din start aceste ecuatii..In mod cert, nu trebuie sa ne multumim cu putin, nu trebuie sa mergem pe laitmotivul „se poate si mai rau” sau „asta e, ramane asa”..

    Nu, nu cred ca romanii sufera de amnezie, ci de hipersomnie cronica..suntem constienti ca ceva nu merge bine, dar actionam in consecinta doar cand vecinul incepe sa aiba o tentativa de profit..

    Fiecare e responsabil de alegerile pe care le face. Si diferenta dintre noi o reprezinta unghiul de perceptie…tu vezi fructul ca pe ceva proaspat, altcineva o sa iti spuna ca a vazut fructe mai bune la piata din Crangasi. Daca oamenii au fost invatati/ educati sa mearga pe principiul „ciocul mic si joc de glezne”, atunci de ce sa ne miram ca am ajuns unde am ajuns?! Asa cum un om al pesterii intelege intunericul si nu isi doreste lumina dupa care ravnesc toti, asa si cei care gusta cacat si cadavre la micul dejun, pranz si seara nu o sa vada in caise ceva mai bun..pentru simplul motiv ca le place mai mult decat suficient acest tip de mancare..probabil la un moment dat se vor satura, dar papilele gustative sunt deja formatate si nu vor functiona pe alt algoritm..

    Ce se intampla de fapt cu noi?! Hai sa ne imaginam un maldar de nisip..daca strangem in pumn cateva particule, se va observa in gramada vreo schimbare? Sau daca printre o multitudine de spini cresc pe alocuri trandafiri, ii va observa cineva? Vor fi acaparati, vor fi inecati si redusi la tacere..vor juca sotronul majoritatii, pentru ca nu vor avea alta alternativa..atat timp cat nu va exista o cura drastica de dezintoxicare, generatii la rand vor suferi de sindromul delasarii..din pacate, se transmite genetic..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: