… nespus.

Teodorei, mlădiță tânără cu rod preafrumos care,
râvnă din tinerețe având, cu mare evlavie iubește.

Te iubesc nespus. Nespus pentru că de fiecare dată când vreau să-ți spun că te iubesc, amuțesc înainte să reușesc să rostesc cuvintele. Amuțesc pentru că știu că dacă rostesc aceste cuvinte, le rostesc cu toată puterea sufletului, conștiinței mele, iar corpul meu firav nu face față unei asemenea puteri și cedează, iar vorbele în loc să curgă lin pe buzele unui bărbat în toată firea, curg tremurând pe buzele agitate ale unui băiat care a pus mâna pe o putere pe care nu a știut să o stăpânească: dragostea. Nespus pentru că atunci când te țin de mână, câteodată mă ascund de restul lumii. Nespus pentru că muntele nu știe cât ne iubim căci călcându-mi principiile te-am neglijat și nu te-am pus, semeață cum ești, pe un piedestal pe acoperișul Pământului așa cum mi-am dorit. Nespus pentru că nu ți-am zis tot timpul cât de frumoasă ești și nici că nu-mi dau seama dacă te faci mai frumoasă pe zi ce trece sau eu mă îndrăgostesc tot mai mult de tine cu fiecare zi. Nespus pentru că nu ți-am arătat respect și loialitate. Nespus pentru că nu te-am ținut mereu în brațe. Nespus pentru că n-am dansat cu tine în metrou pe fiecare melodie frumoasă care-mi cântă în cap atunci când sunt cu tine. Nespus pentru că strămoșii noștri n-au aflat de dragostea noastră. Nespus pentru că am stat ascuns într-o vizuină rece și insalubră. Nespus pentru că nu ți-am oferit flori și cercei. Nespus pentru că nu ți-am zis că acolo, departe, n-aș fi singur avându-te pe tine.
Da, aici era problema: „nespus”. Dar, mai presus de asta, să lovești cu brutalitate credința. Căci chiar dacă dragostea e nespusă, credința (încrederea) te face să o cunoști, să o știi chiar și nespusă. Dar, trădarea lovește puternic în credință și duce totul spre calea pierzaniei. Și drumul ăsta e și mai chinuitor când ți-l construiești de unul singur piatră cu piatră ignorând destinația evidentă până atunci când e prea târziu, până atunci când, aflându-te în culmea fericirii totul se năruie. Cerul se prăbușește din senin, totul se transformă în nimic și atunci afli pe calea mai grea că trebuia să faci fiecare clipă să conteze, trebuia să faci tot ceea ce îți stătea în putere ca să nu-ți seci izvorul fericirii așa cum te gândeai mereu că trebuie să faci, dar cum aproape niciodată nu catadicseai să aplici.
Și chiar dacă știu că dragostea e mai presus și decât credința și decât nădejdea, totodată știu că nu e suficientă și să-ți spun acum că te iubesc e în van. Și totuși…

Te iubesc!

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. ULTRA GAAAAAAAAYYYY!!

  2. Mai gay decât când un bărbat ia un alt bărbat în brațe și are erecție?

  3. =))) Nice pwn, fane! GG! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: