Tăntălăul și gogomanul/Dumb and dumber

De ce nu e bine să trimiți CV-uri în șaptișpe locuri deodată? Hai să-ți zic eu de ce. Ieri cum stăteam și îmi desfășuram activitatea la biroul din Via Podgora, mă sună o tanti. Că bună ziua, că sunt cutare de la firma ceva cutare SRL, sunteți domnul cutare? Că să veniți mâine la interviu că alea alea. Io da, timpul și locul și-am stabilit. În timp ce ea zicea acolo, eu mă gândeam: „Dar, fratello, cu ce vă ocupați voi? Ce vreți să mă puneți să fac că să moară franța dacă îmi amintesc.” Și-am stat și m-am gândit și m-am uitat pe colo pe colo, am căutat pe net, număr de telefon, adresă nimic. Dar am stat cileanu că… ce se putea întâmpla? Și m-am trezit azi în ziua cu pricina să mă duc la interviu. Și m-am dus. Am ajuns p-acolo și-am așteptat pe la ușă. Eram mai mulți indieni, ne-a chemat înăuntru și ne-a dat câte o foaie să completăm. Io nu mai știam ce să completez p-acolo și-am mai copiat de la ceilalți și pe urmă a venit un tip tinerel cu cercei în urechi de ne intervieva rând pe rând. Când mi-a venit rândul am intrat, habar n-aveam cu ce se ocupă firma. Că salut, că nu-știu-ce. Mi-a zis ăsta de vreo 4 ori până să mă prind dacă să mi se adreseze cu tu sau cu dumneavoastră, pe urmă i-am zis de aventura mea în Italia, a schițat un gest că nu-i convenea că nu sunt italian ceea mă și așteptam și a venit momentul adevărului: „Știi ce urmează să lucrezi aici?” Bă, ești nebun? Cum o scot p-asta? „Non so come si dice…” și-am privit în jos în timp ce îmi treceau prin cap toate cele pentru care mă înscrisesem (asistență socială, baby-sitter, ospătar, bucătar, salahor, muncitor, împărțitor de pliante…) și mi-am încercat norocul: publicità, volantinaggio. „Si, zise el”. „Jackpot! am exultat eu în sinea-mi”. Mi-a zis că trebuie să știu italiană că trebuie să vorbesc cu oamenii, de salariu, de program de lucru, de vrăjeli, că mă sună mâine dacă sunt primit. Sărutmâna și la revedere! i-am zis. Am dat noroc și când să ies, mă uitam la ușă ca la nave spațiale. Avea o chestie mică, un țumburuc. Am zis că o fi buton și-am dat să apăs, dar m-am gândit că hai să nu-l fac p-ăsta să se pișe pe el de râs. Era ușă glisantă. Mi-a deschis frumușeanu și-am ieșit din cameră. Când să ies din sediu altă ușă (Ca să vezi, ăștia au uși peste tot! Și mai am o poveste cu uși.): „P-asta cum o mai deschid?” Am întrebat-o pe tanti de-acolo și mi-a zis să răsucesc și-am ieșit fericit. Îmi venea să strig de fericire. A decurs frumos chiar dacă mai mult ca sigur n-o să primesc jobul.
Cum, frate, să te duci la interviu și să nu știi pentru ce e? Am intrat în Cartea Prostiei cu faza asta.

Why it’s not good to send CV’s to many places at once? Let me tell you why. Yesterday as I was carrying on with my activities at my office in via Podgora, a lady calls me. „Good afternoon, I’m from some-name SRL, are you mister X? Would you like to come tomorow for an interview?” As she was speaking I was trying to realise what are those people doing in that company? I had no idea, but I accepted and got the place and the time for the interview. I thought about it, I searched the internet, phone number, address, nothing. Nonetheless I stood calm and relaxed. What could they do for not knowing what’s about? Refuse me? Anyway, I went there at the time and place, waited a little with other people for the same thing and then we were called, we completed a form in which there were some entries I didn’t know how to fill so I copied them from the others and after we completed the forms, a young man wearing ear-piercings and a suit took as one by one to interview us. My turn came, I got in his office, we shook hands and had a seat. He asked me 4 time if I preffer formal or informal addressing until I understood what he wanted. Next I told him about my adventure in Italy, he made a gesture of disagreement seeing I don’t master italian too good and then there was the moment of truth: „What will you work here?” U mad, bro? How was I going to get out of this one? „Non so come si dice…” I said moving my eyes downwards whyle all jobs I registered for where passing through my mind (social assistent, baby-sitter, buttler, cook, worker…) and I tried my luck: publicity, agent. „Yes!”, he said, „Jackpot!”, I exulted in myself. Next he told me that I need to speak to people so I have to master italian, about wage, about work-hours and stuff, and he said that I would get a call tomorow if I am selected for the job. „Thank you and goodbye!” I said. I went to open the door, but it was like science-fiction. I couldn’t find a way to open it. Instead of a handle it had something like a button. I thought I should push it, but then I didn’t want to make a fool of myself. It was a gliding door. He opened and I got out of the room. When leaving the premises, yet another door (These people have odd doors everywhere, and that’s gonna get me to another story about doors): „How do I open this one?”, I asked. I was told to turn the handle and I got out happy. I was bursting with joy. It went better than expected, even if more than certain I won’t get the job.
How can someone go to a job interview without knowing what’s it about? I made it into the Book of Stupidity with this one.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: