Margarină fără grăsimi

Ca orice student care se respectă şi vrea să se apuce de învăţat, azi dimineaţă am făcut o călătorie lungă din Regie până la piaţa Crângaşi ca să-mi cumpăr de-ale gurii, în special roşii, pentru că, nu-i aşa, fără roşii studentul nu se poate apuca de învăţat. Şi dă-i cu roşii, dă-i cu ouă şi ca un amator de produse lactate ce sunt, m-am aşezat cuminte la frigideru’ cu brânzeturi. Nu mi-a plăcut nimic aşa că m-am mutat la alt frigider cu brânzeturi. Şi cum şedeam eu acolo sorbind din ochi telemeaua de vaci (cu puţină sare), o tanti pe a cărei faţă se vedea că e mai de la ţară decât mine a tăiat rându’ ca să pună o întrebare vânzătoarei: „Margarină fără grăsimi, aveţi?” Uou uou uou uou! Stai aşa! Am rămas blocat crezând că n-am înţeles eu bine, dar vânzătoarea mi-a confirmat: „Cum margarină fără grăsimi?”. Tanti, senină şi naivă, zise: „Aşa am auzit şi eu, maică.” Abia atunci am început să râd de unul singur. Genial, zic! Margarină fără grăsimi. E un fel de salam de post sau pate vegetal sau carne fără carne, doar că nu există!
Păi, mă, mămăiţă, când erai tălică mică-mică şi făcea maica unt, din ce sloboz îl făcea? Nu din grăsime? N-o fi margarina acelaşi lucru cu untul, dar seamănă, dă-le-n spanac că dacă le studiezi oleacă ochiometric nu vezi mari diferenţe.
Mă, da’ avea tanti aia o expresie dumnezeiască pe faţă. Eu mi-am luat brânza (cu puţină sare şi cu multă brânză) şi m-am tirat spre cămin. Şi da, am învăţat pentru că am avut roşii!

Anunțuri

Pe sistemu’ frecatului la rece

Trăind în locul vostru strâmt
Norocul vă petrece
Ci eu în lumea mea rămân
Nemuritor şi rece.

Nu ştiu d-astea sau cum am devenit vedetă

Caut prietenă şi nu găsesc! Toate fetele să apeleze la mine!

Cică spunea la un moment dat unu’ Andy Warhol, mare maestru al imaginilor, că „în viitor fiecare om va avea 15 minute de faimă”. În România dictonu’ ăsta a ajuns dintr-o metaforă un adevăr şi cele 15 minute s-au transformat în ore, orele în zile şi tot aşa, chiar unele persoane devenite arhicunoscute peste noapte au intrat în folclorul autohton cu sintagme antologice. Până la emisiunea lui Bendeac, marile personaje ale iutubului (şasă cai, aicişa, extorsiune etc.), poate cu excepţia lui Bahoi care a apărut în nenumărate rânduri la Pro(şti)TV însă a fost repede uitat, erau cunoscute doar amatorilor de iutub. Noi pe la facultate şi câţiva prin cartier ce mai făceam caterincă prin anu’ I cu şasă cai toţi frumoşi şi cu uadafac iu ghi ia io, că în rest erau unii care auziseră vag despre ce era vorba, unii care habar n-aveau despre ce era vorba şi unii care erau atât de proşti încât nu le suna nimic aiurea.
Ok, a fost amuzant cât a fost, la fel cum a fost şi two girls one cup sau 1man1jar – dacă putem numi chestiile alea amuzante – dar să-l faci erou naţional pe unu’ care a greşit o vorbă şi s-a pus într-o situaţie penibilă nu e tocmai corect. Ştiu, viaţa nu e dreaptă.
Cum spuneam: până să apară la emisiunea lui Bendeac, cei care auzeau de tipu’ ăsta se uitau, râdeau şi dădeau mai departe. Eventual mai făceau o caterincă pe treaba asta. Cum şi eu am spus de atâtea ori: nu ştiu nu ştiu d-astea. Dar cam atât. Când a apărut la TV toată lumea a luat-o pe pereţi. Nu ştiu, nu ştiu! Pe stradă: nu ştiu, în spitale nu ştiu, la TV nu ştiu (ceilalţi nu au avut succesul ăsta pentru că nu au fost televizaţi intens).
Cu toţii am luat-o pe Brăila! Unii ne-am revenit, alţii încă suntem afectaţi, dar cu toţii am făcut ca vorbele acestui propovăduitor să intre în comunicarea uzuală.
Ce demonstrează toată chestia asta? Oamenii servesc tot căcatu’ pe care îl difuzează televiziunile. Spectatorii nu cer nimic. Căcat le dai, căcat primesc! Aşa a fost întotdeauna, aşa va fi! Şi chestia asta mai demonstrează un lucru: televiziunea te face şi te desface. Asta dacă nu eşti băsescu şi o faci tu pe ea, pentru că băsescu serveşte mai mult căcat decât toate televiziunile la un loc.

Caut oameni deştepţi şi nu găsesc, toţi academicienii să apeleze la mine!

Ceva care pute; si nu, nu e postu!

Imi amintesc cand eram in Barbu, aveam o profesoara de desen ca’n basme: frumoasa, buna in draci, tanara… ce sa mai, visul oricarui elev! Nu mai ca avea un defect… Frate, PUTEA DE ITI MUTA NASU DIN LOC! Te apropiai la mai putin de un metru de ea, iti dadea dauna totala urmata de o disparitie subita a parului din nas, cap… pana si din cur!
Bai si se face ca era ultimu’ an al Avrameascai (pt cei ce nu cunosc video); si ghici ce se intampla cand combini o zi proasta a profesoarei de romana cu o zi mai… nesaplata 😀 a profesoarei de desen…
Si aici incepe povestea; se face ca stateam noi cuminti in banci intr’o zi de vineri si asteptam sa vina profesoara de desen. Bai si asteptam si asteptam si asteptam ba si nu apare. Ca ce’o fi, ca hai sa intrebam la cancelarie daca e in liceu. Ca cica e, dar are o mica problema si intarzie putin. O mica problema stia toata lumea ca are… cu apa… dar de data asta parea sa fie altceva. Si iesim noi pe cordior, ulram ne maimutarim p’acolo si apare femeia de serviciu ca sa intram in clasa, ca ce ora avem, ca sa nu mai facem galagie. Cand aude asta ca avem desen incepe si ne povesteste. Ce sa vezi, dupa o ora in care se enervase Avrameasca pe o clasa intra in cancelarie si cu pata pusa simte asta ca pute ceva. Il vede pe ala de istorie, alt nespalat si incepe sa ii faca morala: „Ca ba ca esti nespalat, ca mirosi, ca ce, e scumpa apa?”. Si taman in timpul discutiei apare si asta de desen. Cand o vede si pe asta incepe si cu ea: Ca eu nu vin la socala ca sa stau in mirosu vostru de transpiratie, ca esti nespalata, ca puti, ca ce sa mai… de’astea grele. Ba si ne povestea asta ca a facut aia de romana liniste in toata cancelaria pe restu zilei; asta a fost un fel de martir ars pe rug, un exemplu pt ce nu trebuie sa fie ceilalti. Au ajuns astea 2 la director, asta de romana cu gura mare si tupeu, aia de desen cu capu’n pamant si lacrimi in ochi. Ce s’a mai intamplat de aici incolo nu stie nimeni, dar ce e dubios e ca dupa ce a inceput povestea asta sa circule prin liceu, dupa ce radeau astia cu nesimtire la ea la ora, si faceau glume de’alea de genu:”Hai copii, ce facem azi?”
Clasa: „Un dus?”, ei bine, dupa toate astea nimic nu s’a schimbat!
Totusi, in anul urmator au disparut amandoua, Avramescu s’a pensionat, asta de desen… nimeni nu stie!

E frig!

Bau! Lipsii oleaca de p-aci, da’ cu motive bine intemeiate. Iote si io ca tot studentu’ din provincie ajuns la Bucale am dat de un loc intr-o camera de camin unde respectiv m-am si cazat. Da’ ce credeai, ca ratez eu ocazia sa-mi dau cu parutu’ de una si ailalta acum ca am ajuns unde toti copiii tinuti din scurt de parinti vor sa ajunga (adica intr-un loc numai cu tineri unde faci ce vrei si nimeni nu stie de tine)?
Ca sa-ncep cu mediul: pai sa vezi ca aici e frig, ca de altfel in toata tara in perioada asta. Si pe deasupra mai si ploua si bate vantu’. In ciuda vremii neprietenoase, in camera tot e ok. Avem si termopane deja, deci scuza-ma… Conditii domn’e! Dar e un loc si in camera unde e frig mai tot timpul anului. E un loc mic, dar destul de incapator pentru diverse lucruri carora noi le zicem alimente. Ei bine, in locu’ asta se intampla cum se intampla ca din priza vine ceva asa ca un curent si ajunge intr-un aparat numit frigider care face din curent un frig de-ngheata rosiile si castravetii. P-asta n-ai mai auzit-o, este? Hai sa-ti povestesc.
Ieri fusai si io ca tot studentu’ din Regie care se respecta la Carrefour sa-mi fac cumparaturile: rosii, castraveti, cascaval, muschiulet, salata tiganeasca, d-astea. Si io ca omu’ ce sunt le-am bagat in frigider spre a le consuma cu precadere in zilele ce aveau sa urmeze. Dimineata toate buna: laptele bun, ouale bune, cereale chestii vrajeli. Cica cine se trezeste de dimineata departe ajunge. Ei, asa si eu! M-am trezit la 6 fara un sfert in Regie si deja la 1 jumate cautam un amfiteatru prin Dristor. Am fost, am vazut, m-am mai plimbat si la 5 jumara eram din nou in camera cu foamea in gat. Ia sa vedem ce mancam noi azi: o rosioara… tare ca piatra. Deci daca asta e tare ca piatra, castravetele e pulan telescopic. Mi-am dat cu el in cap si crede-ma ca doare (castravetele)! Cascavalu’ si muschiuletu’ aveau urme de cristale prin ele. La fel si salata de peste, dar in lipsa de o mancare calda, am mancat si rece. Rosia a fost chiar buna, ca o inghetata. La castravete n-am putut sa ma risc ca si-asa dintii mei au suferit destul.
Per ansamblu mancarea fu buna. A potolit foamea? A potolit-o! Quot erat demonstratum!
Apropos de frig. Stii vorba aia cu: „A inghetat cacatu’ in mine de frig”? Ei bine, e un friiig la wc-uri de vine greu sa-ti rezolvi unele nevoi fiziologice.
Frig si in unele amiteatrele de prin diverse locuri. Singurul loc mai cald a fost la SUUB unde deja te ia cu lesin de la caldura.
In rest, toate bune si frumoase… Tre’ sa ne apucam serios de invatat si cam atat. Faima si respectu’ vin de la sine. Ciao-bye!

Deasupra şi dincolo

Iote că p-ăsta nu-l ştiam. Îmi plac clipurile de călătorie realizate în stilul ăsta.

La joacă

E de rău. Am început să uit cum se numesc jocurile care mi-au umplut zilele şi nopţile cu ceva timp în urmă.
Am văzut nişte copii care stăteau toţi într-un elastic şi la un moment dat săreau din el. Mi-am spus: „Hei, îmi amintesc chestia asta, dar care e scopul?”. Scopul e să nu te laşi prins în elastic, altfel mănânci şosete nespălate de 2 săptămâni înmuiate în zeamă de varză putrezită în butoiu’ de la subsol. Jocu’ se numeşte „Mâncăm mâncăm…” şi tot amuzamentu’ stă În scârboşeniile pe care poţi să le inventezi. Dezvoltă imaginaţia şi creativitatea. La fel ca şi „Telefonu’ american”.
Caterincă mare e şi la „FAZAN” dacă joci pe cuvinte dintr-o categorie, cum ar fi animale, ţări, oraşe. Ca să zic aşa, câteva exemple:
– Animal cu b: Bihor! sau bou’ de tac-to
– Animal cu c: Carici!/Da bă, cum de nu m-am gândit la asta?
Nici nu-ţi dai seama când scoţi câte o perlă din astea.
„Elasticu'” e tare când ajungi la chestii complicate, gen: ur-su-le-ţul, lebedele, co-ca-co-la într-un chici, la brâu etc.
Care câştigă la „Ţările” e zeu. Care mai e ca el să aivă un cerc întreg desenat cu cretă pe asfaltul proprietate publică dintre blocuri. Tot la categoria „jocuri cu mingea sau alte obiecte” intră şi „Castel”, „Pititea cu mingea”, „Bidonaşu'”, „Râma”. Ca să nu mai zic că, vorba aia „ne-am bătut cu bulgări de pământ, bâte, pietre şi scuturi din cartoane până am dat de ţevi cu cornete şi pistoale cu bile.”
Ah, ce dracu’ scriu io aici? Mă duc în curtea şcolii să dau cu picioru în băşică, acu’ cât mai ţine.
Ia de colea melodie să nu te plictiseşti până mă întorc: