De prea mult timp nu am mai iesit din casa. De prea mult timp nu am mai comunicat cu nimeni, decat pe mess, dar astfel de comunicare nu hraneste spiritul. Nu imi place sa stau in casa, dar sunt oarecum obligat. Treburi peste treburi, vreme urata, lipsa de anturaj (cativa prieteni care ori sunt prea ocupati, prea departe sau programul lor nu e compatibil cu al meu). Deja m-am obisnuit cu ideea de a fi singur. Adica, la urma urmei, pot sa ma plimb si singur daca nu vrea nimeni sa ma insoteasca. Si daca nu ma plimb, cred ca o sa incep iarasi sa alerg frecvent. Dar dupa ce imi trece raceala si ma odihnesc putin. Mi-e dor de o conversatie cu prietenii, de o caterinca, mi-e dor sa-i ascult pe cei mai mari din cartier cum povestesc felurite amintiri, aventuri, care imi nutresc imaginatia, mi-e dor sa stau pana tarziu afara, sa ma intind pe banca…
Nu am decat sa stau in casa si sa astept sa vina… Sa vina vara…
Povestea merge mai departe, dar versurile se-ntrerup aici…
Filed under: Personal | Tagged: Din Cartieru' Minunat, Jurnal |
Cartieru' Minunat 
e buna si singuratatea. te ajuta sa meditezi, sa privesti in profunzime. insa prea indeliungata are efecte adverse.
Si eu mă simt bine în apă şi nu ştiu să înot decât pe sub apă, ori poate tocmai de aceea! :))
Pai, cel putin pentru mine, atunci cand alerg nu ma simt niciodata singur. E o activitate foarte placuta pentru mine. Si in apa ma simt foarte bine, dar inca nu stiu sa inot. 😀
Da, ai dreptate… Oricum ar fi, incepand cu 2008, sau chiar mai devreme, o sa ma intorc la vechile obiceiuri si o sa socializez foarte des 😀
Ei, acum văd eu ce şi cum cu singurătatea!
Mi-a plăcut ideea cu alergatul, eu am o filosofie a fugii dar, din păcate, constat că merg la pas mai nou!
Zi bună!