Român de seamă/Outstanding romanian

Eram mic când s-a întâmplat asta și urmăream la televizor. Nu înțelegeam ce se întâmplă, nu înțelegeam cine e Corneliu Coposu de e așa important, așa iubit de oameni, de ce-l plânge toată lumea, inclusiv Majestatea Sa Regele. Ei bine, acum după mulți ani am înțeles. Cinste lui!

I was so young when this happened and I was watching it on TV. I didn’t understand what was going on, I didn’t understand who Corneliu Coposu is that he is so important, so loved by the people, why everybody is grieved by his death including The King. Well, now after all this time I understand. May his name be forever honored!

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=7uuy9FhTXWs%5D

Jurnalism sau ce?/Journalism?

Putem să cădem toți de acord că în România de azi jurnalismul e un căcat mare și împuțit. Altceva nu am ce să înțeleg din reportajele de la știrile sportive care spun că „Bianca lui Bote o arde cu Prințul Adrian Cristea”, știrile zilnice în care se aruncă vorbe aiurea, non-informații și dezinformări.

Jurnalism adevărat în România a existat în primii ani după 1989, când reportaje bine documentate au fost executate de oameni pregătiți și fără interese ascunse care i-ar fi determinat să deformeze realitatea. Au existat asemenea reportaje și înainte de 1989 chiar pe timpul regimului comunist (am aflat câteva de la o persoană din domeniu), dar prea puține din cauza cenzurii.

Revenind la jurnalismul imediat de după 1989, oamenii aveau atitudine și erau mânați de dorința de a-și face datoria corect. Entuziasmul le dădea credință că adevărul este mai presus de orice și erau convinși că meritul și recunoașterea le primești ca urmare a muncii efectuate cu sârguință.  Oamenii erau convinși că, fiind jurnaliști e de datoria lor să scoată la iveală adevărul și că trebuie să latre nu atunci când sunt asmuțiți de cineva ci atunci când situația o cere, atunci când nedreptățile se încearcă a fi ascunse, realitatea modificată și societatea manipulată. Jurnaliștii erau convinși, pe bună dreptate, că ei sunt ochii și urechile poporului și nu trebuie să gândească pentru ei ci doar să le prezinte faptele corect spre a-și face singuri păreri.

Iacătă un material realizat în respectiva perioadă:

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c%5D

 

We can all agree that today in Romania journalism is a big stinky pile of dump. I can’t understand otherwise from what I see for example in sports-news which go like this: „Bote’s girl Bianca is shaging with prince Adrian Cristea” or daily news in which nobody says anything interesting, non-information and disinformation.

There was true journalism in Romania in the first years after 1989 when well documented reportages where made by well-prepared people and without hidden interrests which would have determined them to alter reality. There have been such stories also before 1989 during the communist regime (I found out about a few from a person who worked in the field), but not too many because of the censorship.
Going back to the journalism right after 1989, people working in the field had attitude and they were driven by the wish of doing their job the right way. Enthusiasm gave them faith that the truth is above all and they were convinced that merit and recognition come with hard work and diligence. People were convinced that, being journalists, it is their duty to reveal the truth and that they should bark not when being whet by somebody, but when the situation demands it, when somebody tries to hide injustice, when reality is altered and the society manipulated. Journalists were justly convinced that they are the eyes and ears of the people and that they do not have to think for their followers but just to present facts in an honest way so that the people made its own opinions and ideas.

 

Donează sânge, fii erou!

Mi-a trecut prin minte dintotdeauna să donez sânge, dar nu am fost suficient de sigur că am ce dona până de curând. Mă gândeam că n-am sânge nici pentru mine, așa că de unde să dau și la alții? Trecut-au ierni, căzut-au Guverne și iaca m-am hotărât în seara zilei ce trecu că în dimineața asta mă voi duce să donez sânge din sângele meu pentru cei ce au nevoie.
Nu sunt genul care să se impacienteze sau să se agite în fața unui lucru pe care nu l-a mai făcut, așa că n-am avut stres. Am mâncat dimineață, dar mai subțirel așa că nu e voie cu grăsimi multe, dar nici cât să leșin pe stradă, m-am hidratat bine, în fine, pregătiri preliminarii.
Și cum stăteam eu dimineață sub duș, cu apa fierbinte ce-mi încălzea trupul udat de ploaia ce a căzut asupra Bucureștiului în această frumoasă zi, mă gândeam cum vor decurge lucrurile. Urma să ajung acolo, să mă prezint, să completez un chestionar, să mi se facă tot felul de teste, iar apoi să stau liniștit pe scaun în timp ce aș fi privit cum mi se scurge erecția matinală printr-un furtun într-o pungă, de unde urma să ajungă în corpul altcuiva ca să umple de viață încă o ființă.
Eram fericit că fac o faptă bună. Dar, n-a fost să fie. Am fost refuzat. Unii au zis că pe motiv că sunt prea slab sau că am prea puțin sânge, deși sportivul din mine simte altceva, că poate am tensiunea prea mică, dar poate mi-am oferit viața prea multor persoane înainte…
Poate voi dona peste 6 luni.
Fă-ți timp, mergi și donează! Salvează vieți! Fii erou! (click pe link pentru informații)

Oameni frumoși

Oamenii sunt frustrați. Asta îi face să fie răi unii cu alții. Asta mă face pe mine, deși îi iubesc, să încerc fie să văd ceva bun în ei fie, dacă nu există ceva bun în ei, să încerc să am cât mai puțin contact cu ei. Faptul că oamenii sunt răi îmi creează o imagine neplăcută despre lume, în care eu nu vreau să cred. Eu vreau să cred în ceva bun. Dar, se întâmplă câteodată de oricât aș căuta așa ceva, nu găsesc. Totuși se întâmplă ca lucrurile bune să mă găsească pe mine.
Mi se întâmplă să mă găsească oameni care sunt pur și simplu… frumoși. Genul de oameni care aprind atmosfera într-o încăpere, care au o aură în jurul lor ce încălzește sufletele celor pe care-i întâlnesc. Oameni cărora nu le poți reproșa lucruri chiar dacă greșesc pentru că știi cu siguranță că n-au făcut-o intenționat. Oameni care te impresionează de la prima întâlnire, care îți oferă inspirație, cărora le zâmbește chipul laolaltă cu întreg corpul.
Aceștia sunt oamenii frumoși, oameni pentru care merită să evadezi dintre pereții între care îți petreci majoritatea timpului oricât de prost te-ai simți, oricât de bolnav ai fi pentru că știi că după puțin timp petrecut cu ei te vei simți mult mai bine.
Sunt oameni frumoși care și la 12 și la 22 și la 62 de ani vor arăta la fel de tineri pentru că sunt plini de viață. Dovezi vii care confirmă faptul că frumusețea vine din interior.
Când realizez că sunt înconjurat de asemenea persoane îmi reamintesc de ce iubesc umanitatea și oamenii și asta mă înviorează și mă face să cred că Soarele va răsări pentru mine și mâine ca să mă pot bucura de bucuria lor.

Să ai ce discuta în pauza de…

M-a frământat întotdeauna noțiunea de „țigara de după” sau „pauza de țigare”. De fapt, nu ideea de țigară după sex mă incită pe mine ci ideea asta că a devenit aproape o regulă. Hop-țop am terminat, hai să fumăm, că de… țigara de după.
Cum ar fi să mă apuc să sparg semințe între dinți după o futere, așa ca de pauză. Ca la meci când, în pauza dintre reprize, o urmărești pe țiganca aia care vinde la suprapreț semințe în pungi capsate de ea ca să mai ai ce ronțăi și în repriza a doua. Și după ce îmi adun o rezervă bună de coji printre dinți, să revin la lins labii. Da, știu, nu e cea mai frumoasă imagine și aproape că-mi vine să scuip numai când scriu căcatul ăsta, dar asta așa, ca să înțelegi ce simt. Țigara de după, auzi la ei. Ha!

Vreau știri, nu bârfe!

Mi-amintesc cu nostalgie de vremurile când jurnalele TV ofereau mai multe știri, mai puțin spectacol și singura incertitudine de care puteai fi sigur era prognoza meteo. Dacă anunța că peste 2 zile va ploua, te puteai aștepta să fie soare, dacă pe prognoza de marți se arăta vreme frumoasă pentru week-end, te puteai aștepta să fie viscol. Ca să nu mai zic de prognozele din septembrie care spuneau că la jumătatea lunii noiembrie se așteaptă căderi importante de zăpadă, care de fapt apăreau abia de Crăciun.
Acum, după mulți ani, vremurile s-au schimbat. Nu mai ninge așa de des și de mult, dar când se întâmplă, meteorologii știu exact ce și cum. S-a anunțat lapoviță pentru azi. N-aș fi crezut că la temperaturile din ultima vreme s-ar putea întâmpla așa ceva, dar dimineață când am ieșit din casă m-am întristat la vederea ploii amestecate cu ninsoare, căci totuși e iarnă și trebuie să fie zăpadă nu fleșcăială.
Iacătă am ajuns acum într-o vreme în care singura știre veritabilă, corectă și demnă de încredere de la TV e prognoza meteo. Restul e… cancan. Jurnalismul nu mai e ce era odată. Acum avem pe stirile.protv.ro un promo filmat în Marea Britanie care e transformat în știre ce s-a întâmplat chiar în România (bine că au fost sesizați și s-au corectat), pe antena3.ro avem o chestie care când e virus, când e bacterie (cam dubios din punctul meu de vedere) și tot pe tema asta am aflat din numărul doi al revistei Știință&Tehnică cum că malaria e un virus; toată ziua și toată noaptea avem pizde proaste care și-au cumpărat nu știu ce cumpărături de la nu știu ce centru comercial și asta devine știre națională. Dacă ăsta e jurnalism, păi ce scriu eu aici pe blog sunt informații de impact internațional!
De obicei nu urmăresc știrile, dar când o fac sunt cele mai idioate știri din câte există.
Cum îi angajează p-ăștia?

Frate, păi dacă e așa, vreau și eu să fiu redactor, jurnalist, reporter, prezentator de știri, prompterist sau să am orice altă me(i)s(z)erie d-asta din mass-media.  Să fac și io un ban cinstit grămadă, nu d-alta, că am și io o facultate de terminat, chirii de plătit, femei de rezolvat. Intact, se aude acolo în spate? Vreau să mă angajați! Am pretenția că scriu mai bine decât retardozaurii pe care-i plătiți să-și bată joc de voi.
Revenind la meteorologie, e bine să știi din timp ce-ți aduce vremea ca să știi să te pregătești și e foarte bine că s-au făcut progrese atât  de mari încât prognozele sunt foarte exacte. Dar, dacă pentru a avea așa ceva a trebuit să sacrificăm jurnalismul pe altarul prostiei, atunci eu vreau jurnalismul înapoi. Nu e ca și cum autorităților noastre le-ar fi utile prognozele meteo exacte pentru că oricum sunt luate prin surprindere de ninsori, viscol și alte urgii de fiecare dată. Dar, ce zic eu aici? Iarna vine în fiecare an în jurul aceleiași perioade și autoritățile au fost luate prin surprindere de fiecare dată.
Așa că dragi savanți din lumea-ntreagă, luați o pauză un pic de la meteorologie și apucați-vă de jurnalism! Vreau să citesc articole inteligente, nu să mă rănesc cu mizerii care sar în ochi!

La naiba cu logica!

Ce s-a întâmplat cu logica, fratele meu? Parcă așa îi zicea, nu? Știi tu, chestia aia care îți zice ca atunci când ai făcut ceva și totul a ieșit rău, să nu repeți prostia ci să o dai în raționamente și să ai grijă să scoți ceva bun data viitoare.
Logica e un rod al raționamentului? Dacă da, atunci se explică de ce nu mai există. În vremurile în care trăim oamenilor le este distrasă atenția de fel și fel de ocupații care le răpesc timpul astfel încât rațiunea nu-și mai găsește locul. Dacă omul nu are timp să raționeze, nu va putea găsi logica, entitate care îl duce pe cărările potrivite. Și dacă nu o ia pe căi potrivite, atunci va da din rău în mai rău și tot așa.
Și mai e o problemă care apare în lipsa logicii: nu poți demonstra adevărul pentru că orice argument e lipsit de valoare, iar argumentul suprem devine: „cine are gura mai mare”.
Ți se pare cunoscut? Privește în jur!
Am trăit momente în care baza discuțiilor erau argumente logice, evidente. Acum, lucrurile evidente, adevărul obiectiv (cât poate fi de obiectiv adevărul) oricât de bine le-ai folosi într-o conversație, într-o argumentare, din păcate „eu am gura mai mare” câștigă.

Timpuri noi, oameni vechi/New ages, old people

Am citit o carte în ultima vreme. E un cadou de la colegii de la Facultate. E drăguță. Are două fețe care ilustrează citate legate de pesimism, respectiv de optimism, capitolele fiind numite după subiectul pe care îl abordează citatele. E asta de aici.
Așa că iată-mă citind cartea, bucurându-mă de aspectele bune și rele ale vieții, învățând din vorbe inteligente rostite de persoane emblematice cât și anonime. Citatele sunt adunate de pe parcursul ultimilor 2500 de ani, fiecare reprezentând o mostră din cum arăta societatea, cum gândeau, trăiau și ce făceau oamenii.Fără să aprofundez prea tare am realizat dintr-o dată că pe aceeași temă, oamenii repetă obsesiv aceeași idee iar și iar de-a lungul istoriei. Rațiunea umanității nu s-a schimbat, cel puțin nu în ultimele 25 de secole. Inițial am crezut că mă înșel, că ar putea fi doar o coincidență, dar după această iluminare am început să acord tot mai multă atenție la ceea ce e scris de la cele mai vechi la cele mai noi citate. Ghici ce? Persoane diferite, epoci diferite, aceleași idei.
Mi-am pus întrebarea: dacă umanitatea nu s-a schimbat, cel puți în ultimele 25 de secole, cum ne putem numi noi înșine mai civilizați decât eram spre exemplu în Evul Mediu?
Încă există oameni torturați, oamenii încă se omoară între ei din motive stupide, încă există sclavie, ignoranță, moda încă face victime; întotdeauna au existat oameni care să aprecieze arta, care să respecte natura.
Nimic nu s-a schimbat. Nu crezi că ar trebui chiar să facem ceva decât doar să vorbim despre schimbare?

I’ve been reading a book lately. It’s a gift I got from my colleagues at Med School. It’s pretty nice. It has two sides (I guess this is the more appropriate term) which ilustrate quotations relative to pessimism respectively optimism, chapters being titled by the subject approached by the quotations. It’s this one right here.
So here I am reading this book, enjoying life’s good and bad, learning from smart things said by both emblematic and anonymus people. Quotations are gathered from throughout the past 2500 years, each of them picturing a sample of what society, people, thought, lived and did. Not far into the textes I suddenly realised that on the same subject, people obsesively repeat the same idea again and again throughout the history. Humanity’s ration hasn’t changed a bit, at least not in the past 25 centuries. Initially I thought I could be wrong, it could just be a coincidence, but after that illumination, I started paying more and more attention to what people said from the oldest quotation to the newest. Guess what? Different people, different ages, same ideas.
I have asked myself a question: if humanity has not changed, at least in the past 25 centuries, how could we call ourselves more civilised than we were for example in The Dark Ages?
People still get tortured, they still kill each other for stupid reasons, there’s still slavery, there’s still ignorance, fashion still has its victims, there have always been people who appreciated art, who respected nature.
Nothing has changed. Wouldn’t you think that we should actually do something than just talk about it?

Dragoste de mamă

Cică pe la spital venise una cu mă-sa bolnavă. Nu mai avea sânge prin ea, era leșinată, vai de ea de femeie cu cardiece. După cum spuneam, doamna venise la spital ca omu’ bolnav să vadă ce-are, să fie tratată, să d-astea de suferinzi. Și fi-sa după ea să aibă grijă de bătrână-sa. Au internat-o nenii și tantiile de la spital pe femeie și au pus-o într-un pat dintr-un salon, au investigat-o p-acolo și tot tacâmul. Pe seară, după foarte multe ore petrecute prin spital, pacienta a primit vizita medicului. Acesta a intrat în salon și, în afară de pacientele care stăteau liniștite întinse în pat, a rămas nedumerit când a dat în ușă peste pacienta noastră care stătea pe un scaun, cu o perfuzie cu sânge pe venă, gata să cadă. Iar în patul ei, ghici cine? Fi-sa sănătoasă tun își făcuse culcuș și dormea dusă. Cum pula mea să-ți bese pizda asemenea idioțenie? Medicul a început să fulgere și să trăznească: „Cum se poate să stea pacienții pe scaune și rudele în pat, că betmen, că pula mea, că valea, că aici tratăm inimi nu probleme psihice” etc. Fiica, vizibil deranjata că a fost trezită din somnu-i dulce s-a ridicat. Pacienta, cu o voce de duioșenie de mamă a spus: „Domnu’ doctor, lăsați să doarmă că e tare obosită, toată ziua a stat aici cu mine și nu s-a odihnit deloc.” N-ai decât să rămâi perplex la faze d-astea.
Prostia prostie, gluma glumă, da’ zi tu acum, se compară ceva cu dragostea de mamă? Și în cele mai mari chinuri, mama tot cu grija ei de mamă a vrut să facă tot ce era mai bun pentru copilul ei. Vezi, mă, părinții întotdeauna îți doresc binele. Să nu te-ndoiești nici o clipă de asta!

Prima stație

Cum căcat să întrebi când să te urci în autobuz: „Oprește la prima?” Nu, prietene, o sare și oprește la a doua. Sau poate chiar nu mai oprește în nici o stație și te duce pe tine fix acasă, te spală, îți face mâncare, poate și o muie și te și culcă. Sau se supără, își ia jucăriile și pleacă.