Jimmy Choo

Eleganta nu e ceasul Police, ochelarii Prada sau butonii din aur de la camasa. Nu e sacoul Armani, camasa Jean Paul Gaultier’s, pantofii Le Silla sau parfumul Gucci. Eleganta nu se imbraca, nu se cumpara, nu se castiga la loterie si nu se primeste cadou. Eleganta se invata, se simte si se traieste.
Eleganta e accesoriul pe care nu l-am avut la examenul oral de limba si literatura romana la Bacalaureat desi eram imbracat „la patru ace”, dar pe care l-am purtat in autobuz cand ma intorceam de pe santier plin de praf cu fata aprinsa de la sudura, ochii rosii si spatele drept.
Eleganta vine din intelect si radiaza prin suflet.

My way

Întotdeauna mi-a plăcut complexitatea lucrurilor și lucrurile complexe, Când eram mic, motivul pentru care nu citeam era unul simplu însă: de ce să citesc și ulterior să-mi însușesc părerile, ideile altora, când pot să-mi construiesc eu singur idei și să-mi fac de unul singur păreri? Asta se întâmpla demult, aveam în jur de 8-9 ani. Am vrut eu să descopăr lumea de unul singur, nu să mi-o arate cineva. Ambiție de copil, de. Voiam să înțeleg eu cum stă treaba și apoi să văd ce-au zis și alții. Și dacă stai să te gândești, ăsta e modul corect de a evalua orice situație. De exemplu, dacă întâlnesc o persoană nouă, nu ar fi cinstit să-mi fac o părere după ce mi-au povestit cei care o cunosc deja. Asta înseamnă să ai prejudecăți. Asta ar însemna să detest un om doar pentru că alții îl detestă sau să-l iubesc doar pentru că alții îl iubesc. Revenind. Am făcut bine că n-am ascultat de alții. Așa am putut să nu fiu influențat, bineînțeles cu excepții. 

Sunt un temerar. Niciodată n-am vrut să calc pe urmele cuiva. Niciodată nu am vrut să mă ghideze societatea (moda e cel mai bun exemplu – niciodată n-am fost la modă, dar întotdeauna am fost original) pentru că are idei fixe, e sufocantă și te îndobitocește. Și nici nu vreau să mă întorc pe drumul deja făcut. Vreau să merg pe drumul meu, făcut de mine, căci despre asta e articolul ăsta, despre drumul vieții.

Când eram mic și am reușit să mă țin pe picioare, am luat maceta și am început să tai tufele dinaintea mea, să străbat pădurile, să urc colinele, să traversez râurile și să cuceresc munții. Ăsta-i drumul ce mi l-am făcut. Un drum sălbatic, drum ascuns, neștiut de nimeni. 

Asta așa, ca să știi de ce nu mă găsești pe niciunde. Am luat-o pe coclauri, cum se zice. Mă găsești unde se termină tarlaua și-ncepe pădurea. O să mă vezi privind din vârful unei stânci spre societatea asta decadentă și o să zici: „Aa, eu îl cunosc pe descreieratu’ ăsta. E așa, e pe dincolo. E băiat bun, dar lovit de soartă. E deștept, dar n-ai ce discuta cu el. Nu e frumos, dar are el un farmec. E ăla de le iubește pe toate și mereu vrea să pară ceea ce nu e de fapt. E de treabă, dar nu-i de nasul meu” și așa mai departe. Bineînțeles că par mereu ceea ce nu sunt, pentru că dacă nu mă cunoști, mereu o să ți se pară că sunt fals. Și dacă ți se pare vreodată că îți sunt inferior, gândește-te că mă pun în poziția asta, doar ca să poți tu să vorbești cu mine, că dacă m-aș purta altfel, ai zice ba că-s arogant, ba că-s cu nasul pe sus, ba mai știu eu ce. Așa că bucură-te că-ți ofer privilegiul să vorbești cu mine și-ți ofer oportunitatea să înveți ceva de la mine, lucruri pe care le-am descoperit cu mintea mea de copil matur care crede în adevăr, libertate și egalitate căci altfel te-ar fi manipulat ca pe marionetă, te-ar fi ținut în lanțuri ca pe câine și te-ar fi privit întotdeauna cu aer de superioritate netă pe care o are față de tine.

N-am

Exista tot felul de oameni pe care ii cunosti pe lumea asta. Multi te asculta cand ai probleme, te inteleg sau daca nu te inteleg macar stau langa tine, te imprumuta cu bani cand ai nevoie, ies cu tine la bere, cafele si sucuri, iti dau cursuri, carti si te cheama la masa, sunt cei ce-ti ureaza succes la examene si totodata cei ce iti cer raspunsul la intrebarea 24 si ti-l dau pe cel de la intrebarea 23. Sunt cei multi care fac glume la care tu razi si care rad la glumele tale. Ei iti dau sfaturi si iti ofera o parere obiectiva atunci cand esti prins intr-o situatie pe care nu o poti privi decat subiectiv. Sunt cei ce-ti spun ca iti sta bine cu ce te-ai imbracat azi, te intreaba de unde ti-ai luat tenesii si se joaca pe telefonul tau. De cealalta parte sunt cei putini, care fac glume proaste de genul „arunca tigara”, „lasa vrajeala”, „termina cu smardoiala”, care se uita la tine ca la stalp cand zici un banc fara sa fii amuzant si dup-aia rad de fata ta, care vin la tine si desi nu mananca seara iti golesc frigiderul, carora le imprumuti un telefon si-l primesti inapoi stricat fara sperante de a ti-l repara vreodata. Sunt cei care intarzie de fiecare data cand iti dai intalnire cu ei si care te injura cu fiecare ocazie.
Cei din prima categorie sunt doar niste indivizi ce poarta masca. Te invidiaza pentru zecele pe care l-ai luat la examenul de vineri, te asculta doar din obligatie sau pentru ca au un interes si ies cu tine in oras din aceleasi motive. Si, desi le-ai dat raspunsul bun la intrebarea 24, cand ii intrebi de cel de la 23 iti raspund ca „nu stiu” desi de fapt au completat corect. Rad din complezenta la bancuri si te „sfatuiesc” in necunostinta de cauza, din invidie sau doar din dorinta sadica de a te vedea in suferinta. Astia sunt niste oameni de cacat. Se baga aiurea in viata ta din simplul motiv ca ati fost fortati de imprejurari sa convietuiti in acelasi mediu si considera ca asta automat va face prieteni. Prieteni? N-au nici cea mai mica idee despre notiunea asta. Sunt niste curve (si nu, nu pentru ca s-au futut cu o gramada de baieti), niste curve parsive care una iti zic in fata, alta te vorbesc pe la spate si gandesc des rau despre tine.
Cei din a doua categorie sunt aia pe care-i cunosti de o vecie, care stiu unde stai, o stiu pe ma-ta, pe tac-tu si-ti stiu fratii si surorile. Cand vin la tine lasa frigiderul porno fara nici cea mai mica jena pentru ca „mi casa es su casa”. Ti-au stricat telefonul, dar nu te superi ca oricum tineai rabla aia de 1100 pentru zile negre si daca o sa ai nevoie vreodata de telefon o sa-ti amintesti cine ti l-a stricat si o sa-l injuri, dar o sa-ti amintesti cu drag ca ti-e prieten si orice amintire legata de el te face sa zambesti ca prostu’ de se uita lumea la tine pe strada ca la ultimul internat de la Obregia. Astia-s aia care in loc de „Salut!” iti zic „Ce faci, ma, futu-te-n gura de dobitoc?”, „Lasa-mi, ba, muistule si mie din tigara aia”, „Hai, fa, jepato sa mergem la film”, dar niciodata nu te superi. Astia nu-ti dau sfaturi ca habar n-au ce sa zica. Doar te iau in brate si te-asculta ce zici. Mai arunca din cand in cand cate o gluma proasta sau cate o povestire asemanatoare de-a lor si radeti ca prostii impreuna dupa care te-afunzi iar in suferinta. Dar nu esti singur. Chiar daca v-ati vazut 3 zile in 5 luni, cand va intalniti din nou sunteti cei mai apropiati. Nimic nu va desparte. Ah, ba da. Aia din categoria I.

Si dupa toate astea, cu toti prietenii adevarati si toate leprele care te mananca de cur, cu toate ca stii sigur ca nu e bine ce faci, continui s-o faci pentru ca-i doresti bine altuia si te gandesti ca asa… o sa-i faci bine.
Bine vrem si bine sa ne fie!

Pretty birdy

Pretty birdy

Hands-free smart-car

Multe întrebări existențiale și-au găsit răspunsul în vremurile ce-au venit, însă și mai multe au rămas nerezolvate. Ar putea oare să-mi spună cineva, poate cei de la CERN care au descoperit bosonul lui Higgs, de ce tu ca șofer deținător al unui automobil de lux, al unui telefon de lux, probabil deținător al unui munte de bani, ești atât de amărât încât nu găsești pe unu’ să-i dai una de 50 să-ți explice cum să faci să-ți pui telefonul pe hands-free când ești la volan, funcție pe care au avut-o toate rablele de telefoane amărâte pe care le-am avut eu de-a lungul timpului și pe care sunt sigur că o au și telefoanele alea mai deștepte decât tine pe care le deții cu mândrie? Tu, șofer crescut în școala de conducători auto din România ce deții muntele de bani, nu găsești pe vreunul să-ți explice cum să-ți conectezi telefonul deștept la mașina deșteaptă care te-a costat mulți bani astfel încât să-l auzi în toată mașina și nu să-l ții în mână când gonești pe strada pe care crezi că au construit-o părinții tăi pentru tine și numai pentru tine, pe care stradă de fapt mai circulă și alți participanți la trafic, șoferi și pietoni deopotrivă, pe care, dacă stai să-i spui moartea căprioarei lu’ fata aia de ai întâlnit-o de două zile, i-ai putea accidenta în vreun fel? Și dacă nu-ți pasă de ceilalți, să-ți pese măcar de tine că nu se știe cum îți apare tirul în față și praful și pulberea se vor alege de tine.

Pune, tu, telefonul pe hands-free și vorbește cât îți dorește inima ca să fim și noi bine și tu. Atât!

Să ai ce discuta în pauza de…

M-a frământat întotdeauna noțiunea de „țigara de după” sau „pauza de țigare”. De fapt, nu ideea de țigară după sex mă incită pe mine ci ideea asta că a devenit aproape o regulă. Hop-țop am terminat, hai să fumăm, că de… țigara de după.
Cum ar fi să mă apuc să sparg semințe între dinți după o futere, așa ca de pauză. Ca la meci când, în pauza dintre reprize, o urmărești pe țiganca aia care vinde la suprapreț semințe în pungi capsate de ea ca să mai ai ce ronțăi și în repriza a doua. Și după ce îmi adun o rezervă bună de coji printre dinți, să revin la lins labii. Da, știu, nu e cea mai frumoasă imagine și aproape că-mi vine să scuip numai când scriu căcatul ăsta, dar asta așa, ca să înțelegi ce simt. Țigara de după, auzi la ei. Ha!

Dincolo de limite

Limitele nu sunt locul unde se oprește totul
ci locul unde începe partea interesantă a lucrurilor.

Oboseala, fizică și psihică deopotrivă, este modul prin care organismul spune: de acum trebuie să concentrezi ca să poți mai mult. E o limită care poate fi depășită. E o limită pe care o poți depăși numai dacă devii conștient de ea. Când spui: „Gata, nu mai pot!”, de fapt ești pus în situația de a alege între a mai continua lucrul pe care până la momentul respectiv îl făceai din inerție și a te opri complăcându-te cu rezultatele obținute până la punctul critic.
Desigur această limită e diferită la fiecare individ în parte. Unii ajung din inerție până acolo unde alții se concentrează din greu să ajungă și se mulțumesc cu faptul că sunt competitivi fără a depune efort, alegând astfel să renunțe la orice fel de alte ambiții.
Orice efort depus peste limită, îți ridică ștafeta, însă acționând din inerție de fiecare dată, rămâi mereu la același prag.
Fie că alergi și la un moment dat simți că nu mai poți, că nu mai ai aer și că trebuie să te oprești să-ți tragi sufletul, fie că citești și realizezi că ai citit aceeași frază de mai multe ori fără să știi de fapt ce scrie în ea, fie că stai în frig și îți strigi nemulțumirile, atunci când spui „nu mai pot”, să știi că nu e momentul să te oprești, ci să continui încă un pic, suficient cât să îți depășești limitele. Asta îți va da încredere și data următoare vei avea un prag mai înalt la care te va atinge oboseala, având mereu tot mai multă inerție și tot mai multă putere.