Donează sânge, fii erou!

Mi-a trecut prin minte dintotdeauna să donez sânge, dar nu am fost suficient de sigur că am ce dona până de curând. Mă gândeam că n-am sânge nici pentru mine, așa că de unde să dau și la alții? Trecut-au ierni, căzut-au Guverne și iaca m-am hotărât în seara zilei ce trecu că în dimineața asta mă voi duce să donez sânge din sângele meu pentru cei ce au nevoie.
Nu sunt genul care să se impacienteze sau să se agite în fața unui lucru pe care nu l-a mai făcut, așa că n-am avut stres. Am mâncat dimineață, dar mai subțirel așa că nu e voie cu grăsimi multe, dar nici cât să leșin pe stradă, m-am hidratat bine, în fine, pregătiri preliminarii.
Și cum stăteam eu dimineață sub duș, cu apa fierbinte ce-mi încălzea trupul udat de ploaia ce a căzut asupra Bucureștiului în această frumoasă zi, mă gândeam cum vor decurge lucrurile. Urma să ajung acolo, să mă prezint, să completez un chestionar, să mi se facă tot felul de teste, iar apoi să stau liniștit pe scaun în timp ce aș fi privit cum mi se scurge erecția matinală printr-un furtun într-o pungă, de unde urma să ajungă în corpul altcuiva ca să umple de viață încă o ființă.
Eram fericit că fac o faptă bună. Dar, n-a fost să fie. Am fost refuzat. Unii au zis că pe motiv că sunt prea slab sau că am prea puțin sânge, deși sportivul din mine simte altceva, că poate am tensiunea prea mică, dar poate mi-am oferit viața prea multor persoane înainte…
Poate voi dona peste 6 luni.
Fă-ți timp, mergi și donează! Salvează vieți! Fii erou! (click pe link pentru informații)

42

Am întâlnit de la o vreme mai mulţi oameni care nervoşi fiind mi-au spus că merg să spele vase, de relaxare. Atunci am realizat că nu sunt singurul care face acest lucru aparent ciudat.
Da, mă relaxez când spăl vase. Poate e magia lui Fairy (în engleză: zână), mirosurile sale. Poate e satisfacţia că faci ceva util sau mai bine: satisfacţia unui rezultat imediat. Poate e plăcerea de a manevra cu atenţie şi tandreţe vasele de ceramică, de a le descoperi frumuseţea de sub mizeria ce s-a pus peste ele sau pur şi simplu magia prin care detergentul curăţă grăsimile.
Suntem singuri în Univers? Există bosonul lui Higgs? De ce spălatul vaselor e relaxant? Câteva întrebări existenţiale cărora oamenii de ştiinţă din SUA, Australia şi Marea Britanie, care au descoperit că sexul vindecă cancerul şi glaucomul şi că roşiile sunt cancerigene, încă nu le-au găsit răspuns. Poate că răspunsul este…

Dacă nu crezi, caută pe google.

Droguri, violenţă şi fericire

Peste durere toarnă un pic de plăcere.
S-a umplut? Ţi se pare. Fericirea-i trecătoare.
O iei din rahaturile vieţii, eu din o ţigare.

Toţi oamenii caută să fie fericiţi. Unii dintre ei caută fericirea în droguri. Şi poate o şi găsesc. Numai ei ştiu ce simt când viaţa le este subjugată de falsa impresie a fericirii oferită de diferite substanţe. Problema nu e asta. Fiecare face ce vrea cu viaţa lui. Dacă unii vor să fie sclavi, atunci să fie! Problema apare însă când aceşti oameni nu mai sunt capabili  fie fericiţi. Atunci ei devin violenţi. E o proprietate a omului aceea de a deveni violent atunci când e nefericit. Dacă un om îşi pierde în spital o persoană dragă care îi aducea fericire, atunci va deveni violent cu personalul medical. Dacă o persoană este înşelată de partener, atunci va deveni violentă pentru că ştie că respectivul partener nu-i mai poate aduce fericirea. Dacă un om suferă fizic, are o boală, o durere cronică care nu-i permite să fie fericit, atunci va deveni violent cu cei din jur. Violenţa aceasta se poate manifesta în multe feluri şi poate fi îndreptată în orice direcţie, chiar şi spre propria persoană, dar cauza este nefericirea.
Desigur, violenţa nu e specifică tuturor oamenilor chiar şi în astfel de cazuri cum e consumul de droguri. Bucuria ieşirii de sub robia unor substanţe care aduc o binedispoziţie artificială e un motiv mai puternic pentru a fi fericit decât însele acele substanţe.
Doar că, atunci când cineva drag îţi moare într-un accident nu ai de ce să te bucuri şi astfel nimic nu poate înlocui bucuria de a fi avut acea persoană lângă tine. Oamenii nu sunt ca drogurile, nu pot fi înlocuiţi. Atunci avem tot dreptul să fim supăraţi, dar nu avem dreptul să fim şi răi.
De fiecare dată când te desparţi de ceva ce îţi place, trebuie să o faci cu căldură, altfel lucruri rele s-ar putea întâmpla.

Nu ştiu d-astea sau cum am devenit vedetă

Caut prietenă şi nu găsesc! Toate fetele să apeleze la mine!

Cică spunea la un moment dat unu’ Andy Warhol, mare maestru al imaginilor, că „în viitor fiecare om va avea 15 minute de faimă”. În România dictonu’ ăsta a ajuns dintr-o metaforă un adevăr şi cele 15 minute s-au transformat în ore, orele în zile şi tot aşa, chiar unele persoane devenite arhicunoscute peste noapte au intrat în folclorul autohton cu sintagme antologice. Până la emisiunea lui Bendeac, marile personaje ale iutubului (şasă cai, aicişa, extorsiune etc.), poate cu excepţia lui Bahoi care a apărut în nenumărate rânduri la Pro(şti)TV însă a fost repede uitat, erau cunoscute doar amatorilor de iutub. Noi pe la facultate şi câţiva prin cartier ce mai făceam caterincă prin anu’ I cu şasă cai toţi frumoşi şi cu uadafac iu ghi ia io, că în rest erau unii care auziseră vag despre ce era vorba, unii care habar n-aveau despre ce era vorba şi unii care erau atât de proşti încât nu le suna nimic aiurea.
Ok, a fost amuzant cât a fost, la fel cum a fost şi two girls one cup sau 1man1jar – dacă putem numi chestiile alea amuzante – dar să-l faci erou naţional pe unu’ care a greşit o vorbă şi s-a pus într-o situaţie penibilă nu e tocmai corect. Ştiu, viaţa nu e dreaptă.
Cum spuneam: până să apară la emisiunea lui Bendeac, cei care auzeau de tipu’ ăsta se uitau, râdeau şi dădeau mai departe. Eventual mai făceau o caterincă pe treaba asta. Cum şi eu am spus de atâtea ori: nu ştiu nu ştiu d-astea. Dar cam atât. Când a apărut la TV toată lumea a luat-o pe pereţi. Nu ştiu, nu ştiu! Pe stradă: nu ştiu, în spitale nu ştiu, la TV nu ştiu (ceilalţi nu au avut succesul ăsta pentru că nu au fost televizaţi intens).
Cu toţii am luat-o pe Brăila! Unii ne-am revenit, alţii încă suntem afectaţi, dar cu toţii am făcut ca vorbele acestui propovăduitor să intre în comunicarea uzuală.
Ce demonstrează toată chestia asta? Oamenii servesc tot căcatu’ pe care îl difuzează televiziunile. Spectatorii nu cer nimic. Căcat le dai, căcat primesc! Aşa a fost întotdeauna, aşa va fi! Şi chestia asta mai demonstrează un lucru: televiziunea te face şi te desface. Asta dacă nu eşti băsescu şi o faci tu pe ea, pentru că băsescu serveşte mai mult căcat decât toate televiziunile la un loc.

Caut oameni deştepţi şi nu găsesc, toţi academicienii să apeleze la mine!